Siserman Sabin – editorial -15.06.2015: Auditorul intern – “pârâciosul de serviciu” sau “omul primarului” ?

 Auditorul intern – “pârâciosul de serviciu” sau “omul primarului” ?

Vorbind în termeni oficiali, auditul intern, aşa cum este el normat prin Legea 672/2002 si HG 1086/2013, are menirea de a identifica slăbiciuni şi disfuncţii existente la nivelul entităţilor publice auditate şi de a contribui la îmbunătăţirea activităţii acestora prin formularea de recomandări adecvate adresate conducătorului institutiei.

Altfel spus, spre deosebire de orice altă forma de control clasic, auditul intern are mai degrabă un caracter de consiliere si susţinere a actului de management public în parametri de eficientă si legalitate, prin transmiterea exclusivă către conducerea instituţiilor publice a semnalelor şi alertelor necesare de acţiune pentru a preveni derapajele ce pot apărea la nivelul compartimentelor funcţionale. Derapaje care pot consta din acţiuni sau inacţiuni care contravin procedurilor, regulilor si reglementărilor legale şi care pot compromite instituţia în relaţia cu beneficiarul final al serviciilor oferite de Comună- contribuabilul de rând.

Odată transmise aceste semnale printr-un raport de audit intern, închiderea “lanţului” (feed-back pozitiv) şi posibilitatea tragerii unei concluzii asupra eficienţei unei misiuni de audit public intern depinde exclusiv de voinţa şi respectul conducătorului instituţiei faţa de legalitate, regularitate, ordine si disciplină internă.

Schimband discursul oficial în unul mai plastic, nu odată, cu ocazia misiunilor de audit sau a celor de supervizare, pentru a mă face inţeles de toţi cei cu care intram în contact, am comparat auditorul intern cu “pârâciosul clasei” care (trebuie şi) spune dirigintelui “cine fuge de la ore, cine de la cine şi-a copiat temele, cine era de serviciu si nu a şters tabla sau orice alte dedesupturi şi aranjamente facute pe ascuns”, numai pentru a-i da cu “sic” celui pe care comunitatea locală l-a ales spre a-i conduce.

Nu ştiu in ce măsură funcţionarii in cauză au apreciat comparaţia, cert este că mi-am asumat aceasta “(dez)onorantă” poziţie convins fiind că demersul meu este implicit şi in folosul lor. Asta chiar dacă la prima vedere funcţionarii in cauză s-au simţit sau se simt stânjeniţi că cineva, total din afara mediului lor, pune întrebări şi verifică lucruri neverificate de nimeni vreme de mai bine de 20 de ani. Dar despre asta, poate în alt articol, cu respectarea (vă promit) a confidenţialităţii informaţiilor.

Cu sigurantă funcţionarii publici din Comunele auditate au inteles că nu coerciţia reprezintă arma forte când vine vorba despre auditul public intern. Iar dacă trebuie să se pună în discuţie coerciţia, atunci trebuie spus că aceasta ar trebui să vină de la conducătorul Comunei prin comisia de monitorizare, dezvoltare şi implementare a sistemului de control intern managerial, după finalizarea misiunii de audit intern. Dar şi aici, dat fiind faptul câ aparatul de lucru al primarilor este aşa cum este şi in plus redus ca numar, (in conditiile în care responsabilităţile sunt multiple şi complexe iar comunitatea restrânsă), discuţia despre coerciţie se nuanţează.

Şi pentru a nu vă plictisi, date fiindu-mi trecuturile puţin cazone, inchei rămânând ferm convins ca arma forte cu care trebuie să se lupte auditorul public intern nu este altceva decât banalul bun simţ al funcţionarului public sau al personalului contractual dintr-o Primarie. Bun simţ care odată activat, face ca in acea entitate publică lucrurile să “meargă ceas”.

14.05.2015
Şeful compartimentului audit public intern,
Filiala A.Co.R. Maramureş
Sabin SISERMAN

Posted in Editoriale, Noutati and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *